Vara este sinonimă cu concedii, călătorii și relaxare. În același timp, este și perioada în care sunt folosite mai intens dispozitivele mobile pentru rezervări, plăți online, navigare, social media sau conectarea la rețele Wi-Fi publice. Mobilitatea crescută vine însă și cu riscuri suplimentare în mediul digital, iar infractorii cibernetici profită de neatenția utilizatorilor aflați în vacanță sau în activitate din deplasare.
Respectarea câtorva reguli simple de igienă cibernetică poate face diferența dintre un concediu reușit și unul marcat de fraude, furt de date sau acces neautorizat la conturile personale sau la cele de serviciu.
Iată cele mai importante aspecte de care trebuie ținut cont:
Rețelele Wi-Fi publice
Verificarea rețelei înainte de conectare. Rețelele false imită Wi-Fi-ul hotelului sau restaurantului cu un nume similar. Solicitați personalului denumirea rețelei și parola înainte de conectare.
Hotspot propriu. Dacă datele mobile permit, alegeți hotspot-ul de pe telefon în loc de Wi-Fi-ul public. Este o rețea privată, controlată de utilizator.
Evitarea tranzacțiilor sau interacțiunilor sensibile. Nu este recomandată logarea la contul bancar și introducerea parolelor importante ori accesarea conturilor importante pe Wi-Fi-ul public, în special dacă este vorba despre cele ale companiei. Este de preferat utilizarea datelor mobile în aceste situații.
Folosirea unui VPN, dacă există această opțiune. Un serviciu VPN criptează tot traficul și este de preferat oricărei rețele publice din hotel, aeroport, cafenea.
Plăți și banking online
Card virtual pentru plăți online. Multe bănci oferă carduri virtuale cu limită de sumă sau de utilizare, acestea fiind ideale pentru plăți pe site-uri noi sau necunoscute în vacanță.
Activarea alertelor SMS. Configurarea notificărilor pentru orice tranzacție din cont vă ajută să știți instant dacă apare o plată suspectă.
Verificarea adresei URL. Înainte de orice plată, trebuie să vă asigurați că URL-ul începe cu https:// și că domeniul este cel corect. Site-urile de phishing copiază aspectul vizual perfect.
Revizuirea extrasului bancar după întoarcere din concediu. Verificarea tuturor tranzacțiilor este un pas important. Sumele mici și necunoscute pot semnala un card compromis.
Phishing și escrocherii de sezon
E-mailuri despre rezervări, promoții sau chiar câștiguri. În sezonul estival circulă numeroase campanii frauduloase, iar recomandarea este accesarea site-ului oficial al companiei și verificarea campaniilor în desfășurare.
SMS-uri cu link-uri. Mesajele de tip “pachetul tău e la vamă, plătește taxa” sau “ai câștigat o vacanță” sunt aproape invariabil escrocherii. Nu accesați link-urile respective.
QR code-uri în locuri publice. QR code-urile lipite peste meniuri sau panouri pot redirecționa spre site-uri malițioase. Verificarea URL-ul înainte de introducerea datelor este utilă, însă sunt de preferat meniurile tipărite sau site-ul ori aplicația oficială a restaurantului.
Protecția dispozitivelor
PIN și blocare automată. Este importantă activarea blocării automate după 30–60 de secunde pe toate dispozitivele. Un telefon lăsat o clipă pe masă este suficient pentru acces neautorizat.
Biometrie activată. Instrumentele precum amprenta sau recunoașterea facială sunt mai rapide și mai sigure decât un PIN simplu.
Backup înainte de plecare. Pentru recuperarea datelor, un backup complet al telefonului înainte de plecarea în vacanță este util în cazul unui dispozitiv pierdut sau furat .
Localizare activată. Foarte utilă este activarea opțiunii “Găsește-mi dispozitivul” pe Android/iOS. În caz de pierdere sau furt, acesta poate fi nu doar localizat, dar pot fi șterse și datele de pe el de la distanță.
Concluzii
Respectarea regulilor de igienă cibernetică este primul pas pentru protejarea datelor personale și profesionale în perioada concediilor sau chiar și atunci când utilizatorii lucrează sau călătoresc în afara biroului.
Pentru organizații, serviciile de monitorizare, răspuns la incidente și consultanță în securitate cibernetică oferite de certSIGN contribuie la protejarea infrastructurii IT și la reducerea impactului atacurilor informatice, inclusiv în perioadele în care angajații lucrează din deplasare.